Scurta istorie ASAT

De-a lungul istoriei ASAT în România, modelul de agricultură susținută de comunitate inspiră sute de alți mici producători în dezvoltarea de relații proprii de lanț scurt alimentar. De asemenea, modelul ASAT rămâne de referință pentru conștientizarea deosebită la nivelul consumatorilor și pentru implicarea acestora în propriile parteneriate și în sprijinirea agriculturii locale. Deși o parte din producători nu au continuat sub modelul ASAT, s-au putut profesionaliza și au beneficiat de sprijinul consumatorilor și al asociației pe toată durata implicării lor.
2007

Denise Vuillon

(producătoare AMAP din Franța) prezintă modelul ASAT în Timișoara
2008-2010

lansare si pilotare a primului parteneriat ASAT

(cu 20 de familii de consumatori)
2013

există 11 parteneriate ASAT la nivel național și se inițiază al 12-lea

2014-15

asociația ASAT este înregistrată ca persoană juridică și devine membră a rețetei Urgenci, de agricultură susținută de comunitate

2014

se introduce folosirea a minimum 30% semințe tradiționale în parteneriatele ASAT

2016

numărul de parteneriate ASAT crește la nivel național, se alătură producători complementari constanți (fructe, brânzeturi și siropuri naturale)

Se adoptă Declarația Europeană a Agriculturii Susținute de Comunitate de către toți membrii Urgenci
2017

întâlnirea națională ASAT la Odorheiul Secuiesc

2018

întâlnirea națională ASAT la Timișoara

2019

ASAT participă la al 7 lea simpozion internațional

de Agricultură Susținută de Comunitate
2010-2021

se inițiază noi parteneriate ASAT

în Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, București, Sibiu, Odorheiu-Secuiesc, Arad, în total 21 producători, dintre care 11 femei. Parteneriatele se bazează pe contracte anuale cu 2.255 de familii de consumatori

Pentru o incursiune în motivația și istoria ASAT 2008-2011, puteți urmări acest documentar

Doneaza

Donează Asociația ASAT
RO13BTRLRONCRT0263555601

Afilieri internaționale

Parteneri cu organizatiile