Rețele internaționale și naționale

Ca rețea națională de agricultură susținută de comunitate, asociația ASAT este membră a rețelei internaționale Urgenci care în Europa este prezentă în 32 de țări. Membrii acestei rețele sunt organizații locale sau naționale care coordonează diverse forme de parteneriate solidare pentru agroecologie, dintre care cea mai cunoscută este agricultura susținută de comunitate (ASC). Obiectivul principal al URGENCI este dezvoltarea unei rețele transnaționale de parteneriate regionale și locale între producători și consumatori. Activitatea de bază a rețelei este educația. Împărtășirea experiențelor și a materialelor educaționale este o prioritate de top pentru a sprijini grupurile locale în îmbunătățirea practicilor lor și în construirea unei comunități pan-europene și globale solide.

Ca asociație care include consumatori urbani (alături de mici producători rurali), ASAT face parte din mișcarea Nyeleni pentru suveranitate alimentară, la nivel regional în Europa și Asia Centrală. Aceasta este o alianță politică și socială de mișcări și organizații de bază, comunitare, care reprezintă micii producători: țărani/mici fermieri, păstori, popoare indigene, mici pescari, lucrători din agricultură și alimentație și sprijină grupuri sociale cum ar fi săracii din mediul urban, organizațiile de femei și tineret din mediul rural și urban, consumatori, organizații de mediu, justiție, solidaritate, drepturile omului, mișcări alimentare bazate pe comunitate, care respectă politic principiile ale suveranității alimentare. Suveranitatea alimentară a fost inițial definită de mișcarea țărănească internațională La Via Campesina, ca o reacție la conceptul de “securitate alimentară” și semnifică “dreptul oamenilor la hrană sănătoasă și adecvată cultural, produsă prin metode ecologice și durabile, precum și dreptul acestora de a-și defini propriile sisteme agroalimentare.” Prin aceasta se prioritizează producția și consumul local și o serie de drepturi legate de producția de hrană care trebuie să fie în mâna micilor producători, nu a marilor companii.

Doneaza

Donează Asociația ASAT
RO13BTRLRONCRT0263555601

Afilieri internaționale

Parteneri cu organizatiile