În ultimul timp, agroecologia a devenit unul dintre termenii cei mai folosiți în dezbaterile despre modurile de producție agricolă, dar definiția sa variază mult, în funcție de cine vorbește sau scrie. Dincolo de tehnicile de producție pe care agroecologia le implică și pe care le vom detalia în cele ce urmează, trebuie să accentuăm faptul că agroecologia are și o componentă politică foarte puternică și una militantă; acestea reunesc mișcările sociale ce acționează pentru menținerea și crearea sistemelor alimentare centrate pe mici producători, echitabile, reziliente și care oferă soluții problemelor cu care întreaga planetă se confruntă. Mișcarea internațională de Agricultură Susținută de Comunitate face parte din acest efort de schimbare socială către agroecologie.
Agroecologia are o latură de știință care studiază și încearcă să explice funcționarea ecosistemelor agrare și se ocupă de mecanismele, funcțiile și relațiile biologice, biofizice, ecologice, sociale, culturale, economice și politice. Este un sistem de practici care permit producerea hranei într-un mod sustenabil fără utilizarea produselor agrochimice. Și de asemenea, este o mișcare socială internațională care solicită o agricultură mai sustenabilă din punct de vedere ecologic și mai echitabilă din punct de vedere social. Se poate mai ușor concepe ca stând la polul opus de agricutura industrială, dominată de puterea marilor concerne de companii care au concentrat atât elementele producției agricole (semințe, inputuri, terenuri) cât și procesarea și desfacerea produselor alimentare, cu efecte nefaste asupra sănătății umane și a mediului.
Rădăcinile autentice ale agroecologiei se găsesc în raționamentele care au ghidat agricultura indigenă și țărănească de de-a cursul istoriei; cunoașterea îndeaproape a tuturor elementelor naturii locale a permis producerea în totalitate a hranei necesare în sisteme agricole foarte diverse, fără a depinde de mecanizare, inputuri sintetice sau alte tehnologii agronomice moderne. Astfel de sisteme agricole includ practici precum: policulturi, agro-silvicultura, rotația culturilor, culturile verzi în timp de repaus al producției, folosirea compostului de sursă animală sau vegetală (materie organică), bariere de vânt, menținerea solului acoperit cât se poate de îndelung, s.a.
FAO (Organizația ONU pentru Hrană și Agricultură) promovează 10 elemente interdependente care definesc agroecologia: Diversitatea, Sinergiile, Eficiența, Reziliența, Reciclarea, Co-crearea și difuzarea cunoștiințelor, Valori umane și sociale, Tradiții culturale și culinare, Guvernarea responsabilă, Economie circulară și solidară.
În ASAT, când vorbim de agroecologie, ne referim la: